Cam așa ne-am trezit noi astăzi. Nu. Mint. De fapt așa am găsit-o când m-am întors de la duș.
Și am zis că ar fi cazul să mai bat câmpii puțin pe aici. Nici nu știu de ce, mă îndoiesc că ne mai citește lumea. Oricum. Cu un pahar de ice latte sau ce o fi ăla, am chef de scris.
Ce s-a mai intâmplat de ultima oară când am scris? Păi… nu am cedat, asta e sigur. Dar am renunțat. La țigări. Oarecum. Hei, două pachete într-o lună e ceva, nu? După 14 ani jumate de fumat… Eh? Baby steps, baby steps. Dar asta nu trebuia să fie despre mine.
S-a obișnuit minunat cu ele din prima clipa. Nici nu mă așteptam la altceva; Cris e un copil foarte ascultător și dacă îi spui că trebuie să facă ceva, o face.
Ce altceva? Nu știu ce altceva. Ah, trebuie să găsim cărucior neapărat. Sau mai degrabă, să găsim banii pentru cărucior. Cărucior am găsit chiar și pe Mercador, așa că nu îmi fac griji. Bani să am.
Am găsit și un nou centru de recuperare și aș vrea să mergem acolo în paralel cu centrul de la Gomoiu. Dar trebuie întâi să ne vadă medicul lor neurolog, echipa, blah blah. Și pentru asta e nevoie de trimitere, iar pentru trimitere trebuie să mai așteptăm puțin.
Încă un lucru (care, din păcate, nu e din paleta „roz”): se pare că nu digerăm cum trebuie lucrurile. De două ori am văzut unul din medicamentele pentru epilepsie nedigerate. Dacă nu digeră, e ca și cum nu le-ar lua. Deci nu mă mir că mai face încă crize. Se pare că va trebui să trecem iar pe sirop D:
Cam atât ar fi. Viața noastră e plictisitoare, ce să mai.
Esti inca citita. Multa sanatate Cristinei!